23 dec. 2010

Craciunul in Sanatescu

(1934->1947)

Si in casa din Sanatescu 50 am respectat cu sfintenie datinile Craciunului, exceptand inaltimea bradului, silit de tavan sa fie mai scund ca cel din casa bunicilor din strada Paris. Treptat, lumanarile electrice au luat locul celor de ceara.

Facusem o “compania teatrala” a noastra. Se numea teatrul “Tobby” si nu a apucat sa faca alte reprezentatii decat cele din casa… Scriam si programe pentru piesele pe care le jucam, oferindu-le invitatilor inainte de reprezentatii.

“Compania” noastra debutase cu piese de lumini si umbre, montate intr-o cutie mare de lemn. Fiecare scena avea decorul ei si o regie de refelectoare cu lumini colorate, realizate si manevrate de Hering Tadeus, regizorul tehnic, un inginer polonez refugiat in Romania, pe care l-am si gazduit la noi in casa. Dupa un timp, Hering Tadeus s-a angajat ca sofer la A.C.F., moment in care s-a si mutat de la noi intr-o garsoniera. Era la dispozitia lui Hanzi Colias, sefa serviciului administrativ. Dupa terminarea razboiului, domnul Tadeus s-a reintors in Polonia, tinand corespondenta cu Ella Grunau, matusa mea.

A doua etapa a “companiei” a fost legata de reprezentatiile cu “actori”. De sarbatorile Craciunului, mama monta cu mine, Sanda/Teti (sora mea) si Geta (nepoata vieresei Dobrita din Valea Mielior) scenete pe teme religioase: Nasterea Domnului, Magii la Irod si altele.




Pe toata durata Craciunului mama ne canta la pian melodii traditionale germane pe versuri romanesti: Stille Nacht, heilige Nacht, O Tannenbaum!. Pianul fusese daruit mamei de bunicul meu - Paul Grunau - la mutarea noastra in Sanatescu. Mama avea talent pentru pian si voce, fiind mostenita nu de mine sau Sanda, ci de mezinul familiei, Vlad Calin Popescu, care se va naste in vara lui 1943, fiind botezat si el de Domnita Ileana la 1 august al aceluiasi an.

Trebuie mentionat ca pe timpul verilor pline de sentimente patriotice din 1939-40, Ion Dacian, directorul si primul solist al Operetei, a fost chemat in doua randuri la serate patronate de Domnita Ileana si organizate de parintii mei in living-ul de la parterul casei din Sanatescu.


preluare din "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu
(http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)

16 dec. 2010

Sesiune omagiala


In data de 14 octombrie 2010 la Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti (localul Polizu) s-a organizat o sesiune omagiala pentru comemorarea a 125 de ani de la nasterea a patru figuri marcante ale invatamantului silvic. Este vorba de Marin Dracea, Vintila Stinghe, Enric Otetelesanu si Anastase Nedelcovici.


Bazele invatamantului silvic romanesc au fost puse in anul 1850 de catre domnitorul Barbu Stirbei, care face o intampinare guvernului francez. In urma acestui demers in Tara Romaneasca sosesc specialisti cu care se organizeaza deschiderea Conventiei Forestiere si a unei prime scoli de conductori silvici.
Urmeaza alte etape care cuprind si Scoala de Silvicultura de la Pantelimon, Scoala de la Herastrau si Scoala Superioara de Silvicultura de la Branesti.
Pe 15 septembrie 1923, prin decret regal, invatamantul de silvicultura a fost trecut la Scoala Politehnica din Bucuresti. Aici a functionat ca sectie (si nu ca facultate de sine statatoare) pana in anul 1948, cand prin Reforma Invatamantului din Romania a fost creat Institutul de Exploatarea si Prelucrare a Lemnului, cu sediul la Brasov.

Au luat cuvantul domnii ingineri silvici Mihai Caraiani, Aurel Ungur, Gheorghe Adam (absolventi ai promotiei 1948) si Marin M. Radulescu.
Domnul inginer Mircea Gruescu a realizat o evocare plina de sensibilitate in memoriam Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din Romania si din lume.
Onorat de invitatia primita, am prezentat pe scurt activitatea profesorului Paul Grunau, strabunicul meu, unul din pionerii Silviculturii din Romania, de la a carui nastere s-au implinit 150 de ani. Vintila Stinghe si Marin Dracea fusesera studentii si asistentii profesorului Grunau la Scoala Superioara de Silvicultura de la Branesti.


Domnul doctor inginer Filimon Carcea a inchis comunicarile unei sesiuni onorata de prezenta decanului de varsta al silviculturii romanesti, domnul inginer Ion Ene (99 de ani).

“Cinstirea memoriei celor disparuti care au lasat in urma lor opere temeinice, este una din formele sub care se manifesta gradul de dezvoltare la care s-a ridicat o tara in ordinea morala” – Prof. Ing. Constantin C.M. Mironescu (1850-1931)



Alin Dimancescu


citeste si: