(1934->1947)
Si in casa din Sanatescu 50 am respectat cu sfintenie datinile Craciunului, exceptand inaltimea bradului, silit de tavan sa fie mai scund ca cel din casa bunicilor din strada Paris. Treptat, lumanarile electrice au luat locul celor de ceara.
Facusem o “compania teatrala” a noastra. Se numea teatrul “Tobby” si nu a apucat sa faca alte reprezentatii decat cele din casa… Scriam si programe pentru piesele pe care le jucam, oferindu-le invitatilor inainte de reprezentatii.
“Compania” noastra debutase cu piese de lumini si umbre, montate intr-o cutie mare de lemn. Fiecare scena avea decorul ei si o regie de refelectoare cu lumini colorate, realizate si manevrate de Hering Tadeus, regizorul tehnic, un inginer polonez refugiat in Romania, pe care l-am si gazduit la noi in casa. Dupa un timp, Hering Tadeus s-a angajat ca sofer la A.C.F., moment in care s-a si mutat de la noi intr-o garsoniera. Era la dispozitia lui Hanzi Colias, sefa serviciului administrativ. Dupa terminarea razboiului, domnul Tadeus s-a reintors in Polonia, tinand corespondenta cu Ella Grunau, matusa mea.
A doua etapa a “companiei” a fost legata de reprezentatiile cu “actori”. De sarbatorile Craciunului, mama monta cu mine, Sanda/Teti (sora mea) si Geta (nepoata vieresei Dobrita din Valea Mielior) scenete pe teme religioase: Nasterea Domnului, Magii la Irod si altele.
Pe toata durata Craciunului mama ne canta la pian melodii traditionale germane pe versuri romanesti: Stille Nacht, heilige Nacht, O Tannenbaum!. Pianul fusese daruit mamei de bunicul meu - Paul Grunau - la mutarea noastra in Sanatescu. Mama avea talent pentru pian si voce, fiind mostenita nu de mine sau Sanda, ci de mezinul familiei, Vlad Calin Popescu, care se va naste in vara lui 1943, fiind botezat si el de Domnita Ileana la 1 august al aceluiasi an.
Trebuie mentionat ca pe timpul verilor pline de sentimente patriotice din 1939-40, Ion Dacian, directorul si primul solist al Operetei, a fost chemat in doua randuri la serate patronate de Domnita Ileana si organizate de parintii mei in living-ul de la parterul casei din Sanatescu.
preluare din "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu
(http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)
Si in casa din Sanatescu 50 am respectat cu sfintenie datinile Craciunului, exceptand inaltimea bradului, silit de tavan sa fie mai scund ca cel din casa bunicilor din strada Paris. Treptat, lumanarile electrice au luat locul celor de ceara.
Facusem o “compania teatrala” a noastra. Se numea teatrul “Tobby” si nu a apucat sa faca alte reprezentatii decat cele din casa… Scriam si programe pentru piesele pe care le jucam, oferindu-le invitatilor inainte de reprezentatii.
“Compania” noastra debutase cu piese de lumini si umbre, montate intr-o cutie mare de lemn. Fiecare scena avea decorul ei si o regie de refelectoare cu lumini colorate, realizate si manevrate de Hering Tadeus, regizorul tehnic, un inginer polonez refugiat in Romania, pe care l-am si gazduit la noi in casa. Dupa un timp, Hering Tadeus s-a angajat ca sofer la A.C.F., moment in care s-a si mutat de la noi intr-o garsoniera. Era la dispozitia lui Hanzi Colias, sefa serviciului administrativ. Dupa terminarea razboiului, domnul Tadeus s-a reintors in Polonia, tinand corespondenta cu Ella Grunau, matusa mea.
Trebuie mentionat ca pe timpul verilor pline de sentimente patriotice din 1939-40, Ion Dacian, directorul si primul solist al Operetei, a fost chemat in doua randuri la serate patronate de Domnita Ileana si organizate de parintii mei in living-ul de la parterul casei din Sanatescu.
preluare din "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu
(http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)
