24 dec. 2009

Cuvinte de Sarbatori


Vin sarbatorile – prilej de bucurie, de inaltare, de reculegere.
Bucuria copiilor in asteptarea blandului Mos Craciun; inaltarea sufleteasca a adevaratilor crestini care tin nestinsa flacara credintei stramosesti; reculegerea celor osteniti in lupta apriga a vietii…
Se lumineaza bordeiul saracului, se lumineaza palatul bogatului si pretutindeni unde bate o inima de crestin, ziua Nasterii invioreaza si inveseleste sufletele.
Asa sunt sarbatorile mari pe care le-am apucat din batrani: un balsam, o mangaiere, o bucurie, impletite intr-un manunchi de nadejdi pentru o zi mai buna, mai fericita.
Trec ani dupa ani si farmecul lor, etern ca Dumnezeirea, se perpetueaza in timp si spatiu, sub puterea binevoitoare a credintei.
De aceea, ieri ca si astazi, astazi ca si maine, “Nasterea Domnului” pe care o sarbatorim de mii de ani, este vecinic noua.

Undeva, in Betleemul datinelor noastre dragi si scumpe, colindatorii vestesc in svon de sarbatoare “Nasterea Sfanta”.
Iata-i, micuti si goi, sub ferestrele noastre, prinzand cu glas de argint firul povestei fermecate, care an de an se repeta, ca un ecou fara de sfarsit…
O stea, un staul, un Prunc care a venit pe lume ca sa ne mantue de pacate… Feciorul dulgherului din Nazaret…
Ma revad si eu in anii copilariei, colindator pregatindu-mi cu infrigurare si cu luni inainte, steaua si cantecele…
Ceasurile acelea de bucurii nesfarsite, cand impodobeam, mandru si fericit, steaua de lemn, pe care mi-o daruia in fiecare an, tata… Emotia primelor hartii colorate pe care le lipeam cu grija, a primilor ingeri de carton pe care ii asezam cu evlavie si cu pricepere. Apoi clipa hotaratoare cand aprindeam, in prima seara, steaua care, in mintea mea de copil, stralucea mai frumos si mai puternic de cat steaua de la Betleem… Dar bucuria bietei mame, astazi raposata intru Domnul, care ma imbraca in douazeci de cojoace ca sa nu-i degere “odorul”? Cum ingrijea ea de tovarasii mei de drum, carora le incarca buzunarele cu dulciuri si bunatati, dupa primul colind pe care-l cantam in tinda casei parintesti!
Colindele noastre…
Cu mult mai tarziu, Ionita Dascalul mi-a talmacit intelesul adanc si frumusetea fara asemanare a acestei datini, pe care o gustam ani dearandul, din plin…
Parca-l aud: Intelegi, fatul meu, pentru ce colindele noastre sunt o comoara a Neamului, colinde pe care trebuie sa le iubim si sa le pastram neintinate, asa cuml e-am primit de la strabuni.
Colindele noastre…
*
Canta colindatorii… Canta cu ingerescul lor glas de argint, cantece din batrani…
Sa-i primim cu dragoste si cu voe buna. Ei sunt vestitorii crestinestilor bucurii ale Nasterii Mantuitorului, care ne veselesc si ne inalta acolo unde nici o putere pamanteasca nu ne poate ridica…
Cu aceste ganduri uram cetitorilor nostri “sarbatori fericite”!

teodoru


Ilustratiunea Romana
decembrie 1933

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu