Gara de Nord se transforma


Calatoria nu te face numai calator cu drumul. Iar trenul nu este o cetate, din ferestrele careia poti privi imprejurimile. A calatori inseamna a avea senzatia si sentimentul vietii care curge in nmod inconstient, de la sine, cu viteza. O vorba mare a spus in aceasta privinta filozoful Emerson: “Calatoria este paradisul prostului”. Si trebue sa credem in aceasta cugetare, fiindca nimic nu este mai automat si mai regulat ca o calatorie, nimic nu te face mai paralel cu viata, adica cu elementul pe langa care intelegi sa treci, decat aceasta cursivitate pe care o descrie trenul, de la o halta la o gara, dela un sat la oras. Cu execeptia omului care calatoreste cu cunostiinta inexistentei sale fata de viata pe care o are in fata, calatorul obisnuit nu asteapta decat capatul calatoriei: locul spre care dorinta sa, curiozitatea si inetresul sau se indreapta. Deaceea, gara este singurul element valabil si autentic, intr’o calatorie. Din gara pleci, in gara ajungi. Parcursul realizat este numai o iluzie, o sugestie. In tren n’ai facut altceva decat sa te pregatesti, cu toate simturile si cu mintea, pentru cunoasterea “limii noi”, unde trebue sa ai senzatia ca intalnesti altceva, necunoscut si senzational. In tren astepti gara, pentruca la plecare, dupa vorba poetului, ai murit putin. In gara urmeaza sa te completezi, sa-ti satisfaci asa zisul “sentiment al calatoriei”. Si pentru asta, gara trebue sa ti se prezinte, ca un monument, in reteaua caruia, uimit si inghesuit, surprins la fiece pas de viata si noutate, te pregatesti sufleteste, pentru intrarea in adevaratul edificiu, in adevarata viata a orasului.

Ne-am dat jos din tramvaiul aglomerat, pentru a cauta sa aflam cu ochii si simturile noastre, noua forma pe care o ia gara de Nord. Din primul moment, haina ei cenusie-roza, cel putin pe aripa stanga (aripa care va fi in curand principala), ne-a surprins prin culoarea ei decenta si discreta si prin maretia ei. Coloane simple si masive, suportand un admirabil frontispiciu, care poarta o frumoasa, stilizata stema a tarii, frapeaza de la distanta. Un contrast violent se creaza intre ce e nou si ce e vechi. Pe partea garii din Bd. Dinicu Golescu, frumusetea si arhitectonica nouei cladiri, langa acoperisul si stalpii de lemn care feresc vechea iesire, provoaca adevarata uimire. De, prea s’a indraznit; s-a facut aproape abuz de grandoare si constructie.
La statia de tramvai, cativa cetateni comenteaza, studiind noua constructie:
-Cui I-a trecut oare prin minte sa faca asa ceva din gara?
-Ei, si nu dai dumneata voie tarii sa se civilizeze? Uite, e apropae un fenomen. Bucurestii trec din Balcani spre Occident. Acum, se poate spune, ca avem si noi o gara. Cine vine, aproape nu o sa mai plece…
Privita de pe campul care s’a deschis in fata ei, regeasca iesire, asa cum a fost ea conceputa, pare un palat, sau intrarea falnica a unui muzeu impozant. O multime de lucratori mai muncesc inca la pavaj si la trepte, trepte pe care pasii calatorilor sositi in Capitala, vor calca desigur cu placere. Se construeste si se pavazeaza cu o piatra speciala, un fel de granit, a carui soliditate n’are moarte.
Dela peroane, s’au amenajat alte doua iesiri laterale, ornate cu niste porti artistic compuse. Iar peronul propriu zis a fost intins pana la viitoarea iesire principala. Schelarii mai stau inca inaltate, ca niste sfori imense, pe care se urca muncitorii, ca sa lucreze la acoperis. O retea complicata, dar bine inchegata, se afla dedesuptul acestor acoperisuri ale peroanelor.












Cuminti si paralele, liniile de sosire au curatenuia unor razoare. Iar peroanele, asa cum stau ele in linistea si in dimineata acestei zile de toamna tarzii, au o monotonie grozav de imbietoare la sentimentalism. Fiindca nu trebuie sa soseasca la ora aceasta nici un tren si fiindca nici unul nu trebue sa plece, gara, pustie, are o simplitate academica; trista, inumana. Cativa hamali se plimba tacuti, ca niste directori de scena, pe scandurile podiumului, lipsite de actori. Numai in noua constructie, unde se afla biurourile sefului si subsefului de gara, lumea forfoteste.
Vrem sa aflam ce s’a mai construit in noua aripa a garii si ne adresam unui functionar superior.
-In afara de ce se vede, adica afara de trei iesiri noui, dintre care una este cea regala, s’a mai facut loc pentru birourile administratiei C.F.R. In noul local se mai afla o sumedenie de birouri.
Asa ca nu profita numai exteriorul, ci insasi aparatul conducator si administrativ.
-Dar vechea cladire va continua sa ramana multa vreme in picioare?
-Incetul cu incetul, - totul se va inoi, nu numai pe dinafara, ci si pe dinauntru. Se doreste ca gara de Nord a Bucurestiului sa fie o gara moderna.
Daca am sta sa gandim numai la gara orasului Milano, care este un oras intreg si o capodopera de arhitectura si estetica, desigur ca noi n’am fi decat foarte modesti, atunci cand am dori schimbarea cat mai radicala a garii noastre.
Iata ca zgomotul surd, prelungit, de pe sine, indica apropierea unui tren. Hamalii se reped din toate partile. Cateva persoane, dinainte venite, vadesc asteptarea. Si monstrul nu intarzie sa-si faca aparitia; apoi; garafind dupa obicei, se opreste greoi, contrazis parca in rasuflarea lui suieratoare, de aer, de spatiu, sau poate, chiar gara insasi. Lumea se da jos, fara graba. Nu e chiar asa de multa. Pe langa noi trec oameni batrani, femei tinere, copii si soldati, tarani si ofiteri. Cu totii se indreapta spre iesire. Numai o singura fraza am auzit insa, referitoare la gara:
-Dar stii, draga, mi se pare ca aici s’a schimbat ceva!
Asta era inca pe peron. Afara desigur, femeia care nu a vazut orasul-capitala de mai mult timp, va exclama:
-Ei, dar s’au schimbat chiar multe.

P.Bld.




Ilustratiunea Romana, noiembrie 1933


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

lista postari (53)

Bucuresti (13)


Balcic
(3)

sport, turism
(13)

hipism
(3)

ACF - Asociatia Crestina a Femeilor
(8)

sarbatori
(8)

in memoriam
(3)

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide