17 sept. 2010

Pe munte

Motto:
Pe munte de vei porni,
A.C.F.-ul vei intalni

Ora 6 dimineata. Trenul pleaca la 6.25; pana la gara fac 20 minute cu tramvaiul, cu masina numai 10, vasazica pe jos imi trebuie 30 minute. Tocmai bine ca sa sosesc dupa plecarea trenului.
Gandindu-ma ca “mai bine mai tarziu decat de loc” am plecat pe jos pana la tramvai, cu tramvaiul pana la statia de masini si cu masina pana la gara. Am sosit la 6.20, exact media timpurilor necesare cu masina, cu tramvaiul si pe jos.
La casa de bilete, spre “norocul meu” lume multa. Cu 15 secunde inainte de plecarea trenului eram tot fara bilet.

Buftea. In vagon se vorbeste de Balcic si se mananca ciocolata. Pe peron se bea lapte batut.
Ploesti. In vagon se vorbeste despre Bran. Pe peron se mananca gogosi.
Campina. In vagon se vorbeste iar de Balcic si se mananca iar ciocolata. Pe peron se mananca ciresi.
Sinaia. Din vagon se vad muntii cu zapada. De pe peron se vede zapada de pe munti.

Urcam. Mancam. Stam. Vorbim despre disciplina in timpul urcusului si despre necesitatea de a merge toti la un loc. Dar … discutia este doar teoretica, practic se intampla ca la noi. Seful da ordine, iar ceilalti o iau pe unde vor.
De ce? Pentru ca “asa suntem noi”.


Sfanta Ana. Jos verde. Sus verde cu alb. Mai sus albastru.
Imprejur alpinistii convinsi … stau obositi in preajma automobilului care i-a urcat pana aici. Altii impresionati de frumusetea naturii joaca poker de zor. Cel putin daca ar juca jos pe iarba verde, joaca insa pe masa.
Unde esti tu Carageale?

Din nou urcam. Am ajuns la zapada pe care o admiram din tren. Dupa cum era de asteptat, urmeaza un conflict rezolvat cu ajutorul zapezii. Din gentilete trebuie sa cedez si sa fiu batut.
Plecam mai departe.
Am ajuns in regiunea unde zapada se ia la intrecere cu apa si cu noroiul. Avem ocazia sa verificam calitatile bocancilor.

Dar vai! Imposibil! Probabil ca visez! La o cotitura a drumului au aparut doua aratari!
Ma frec la ochi. In zadar. Imaginea persista. In fata mea doua fiinte cu chip de om.
Ea: Pantofi cu tocuri subtiri si extrem de inalte. Ciorapi Adesgo. Rochie subtire de Georgette cu guler de blana inalt. Palarie de pai. Poseta.
El: Palarie de feutru “Barymore”. Guler tare. Cravata cu nod mare. Pardesiu gris. Pantaloni bleumarin. Pantofi cu crep. In mana servieta de piele.
Amandoi manusi.
Apa si noroiul le-a trecut de mult peste pantofi. Ii privesc lung si mi-e teama sa ma apropii de ei.
Doamne fereste!
Am ajuns aproape de ei. Ma gandesc ca sa-i vada un strain ar crede ca suntem un popor de alpinisti exceptionali si ar putea povesti la el in tara ca romanii fac “mici plimbari” la 2000 de metri in costum de strada, iar costumul de turist il intrebuinteaza de la 5000 de metri in sus…
Ma uit la ei cat sunt de “dragalasi”…
Mare e gradina Ta, Doamne! …

Urcam. Coboram si iar urcam. In dreapta brazi pierduti in zapada, in stanga zapada presarata printre brazi.
Tobogan pe zapada. Saracii bucuresteni cari se parjolesc la soare si noi care ne-am fi parjolit la fel, daca nu era un geniu bun care sa ne indrepte pasii spre munte.
Crucea de la Caraiman. Maretia constructiei se ia la intrecere cu maretia peisagiului. Fericiti cei care pot ajunge pana aici.

Mai departe. Coboram spre Pestera. Prin padurea de brazi distrusi de boala, alunecam pe noroiul muschiului verde albastru.
Iuteala cu care coboram este intr’adevar apreciabila, mai ales ca ne mai desparte doar o ora si jumatate de un tren pe care nu am voi sa-l pierdem, dar pe care bineinteles ca il scapam, caci “asa suntem noi”.
Fata de cele trei ore pe care le mai avem pana la trenul urmator, seful a hotarat sa ne dea un banchet pentru modul cum ne-am purtat in aceasta excursie.

Ora 9. In tren inghesuiala. Cu rugaminti si amenintari am reusit sa eliberam un compartiment.
Cineva spune povesti, iar ceilalti sunt convinsi ca il asculta, .. in fapt dorm.
Sosim in Gara de Nord dupa 42 ore lipsa din Capitala. Nimeni nu-si poate inchipui ce frumuseti am admirat si ce clipe de neuitat am trait cei 8 turisti care coboara sprinteni din tren, cu toate ca facusem un adevarat “tur de forta”.
Dar… “asa suntem noi”!

Locotenent Viagu


preluare din "Viator", revista A.C.F. , 1933
("Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu - http://balcic-si-bran.blogspot.com)
sursa harta: antiquemapsandprints.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu