Sinaia – instantanee de toamna


Sinaia.
Ar putea-o marturisi, fara inconjur, minunatul parc vaduvit de copii sburdalnici, de fetiscane visatoare si de pensionarii curtezani, care si-au uitat mai de mult varsta.
Nici putinii vizitatori care mai populeaza mesele de la Capsa, nu pot reinvia, nici pe departe, viata acestei farfurii smaltuite in verde care se numeste “parc”.
In bataia vantului rece de toamna, bona nu stiu carui boer - o roscovana uscativa care a flirtat toata vara cu trombonistul muzicei militare - se incapataneaza sa-si mai plimbe caruciorul in care plange un copilas invinetit de frig. Muzica a disparut cu geamantanele ultimilor sezonisti, trombonistul canta in cine stie ce colt de cazarma; numai bona a ramas credincioasa parcului care isi plange melancolia.









































La poarta dinspre cazino, pipernicitii cai cu care copiii au batatorit o vara intreaga intinsul potecilor, asteapta zadarnic musterii, alta data atat de numerosi. Bietii cai - care si asa aveau privirea plangatoare, trista - par stupefiati de imensul gol care a cuprins intregul parc, intreaga statiune.
Pe banca, doi sportivi, afectand un prisos de buna dispozitie, discuta cu aprindere frumusetile statiunei. Unul, ceva mai guraliv, sustine ca Sinaia - “perla Carpatilor” - este statiunea cu sezonul nesfarsit. Celalalt, ceva mai putin entuziast, aduce drept marturie tristetea aleelor, a parcului, a vilelor ramase pustii, a golului imens care se face cu prima ploaie rece de toamna, cu suprimarea ultimelor “trenuri de placere”…
Dintr’un boschet, un copilas care deabea gangureste, isi cauta tovarasii de joaca. Copilul, cu ochi de cicoara, suna zadarnic din trompete de carton “adunarea”: unde sunt liliputanii lui?

*
In atmosfera rece, o singura cladire incalzeste pana la sufocare trupurile, mintea: cazinoul. Edificiu maret, de un alb imaculat, in contrast isbitor cu patimile si pacatele oamenilor.
Este singurul loc unde Sinaia este vecinic calda, atat de calda incat oamenii asuda ca si cum ar fi inghitit vagoane cu aspirina.
Iata un jucator coborand scarile majestoase, cu fata congestionata, ingandurat si transportat intr’o lume care nu mai percepe nimic din farmecul muntilor… Un om care nu simte frigul, preocupat nu atat de golul nesfarsit al parcului care moare, cat mai ales de gaura buzunarului prin care i s-au strecurat undeva, intr’o gaura de masa verde, ultimii bani. I-a ramas, ce e drept, in semn de batjocura, o fisa de douazeci de lei – atat cat ii trebue pentru ultimul caputiner la cofetaria din colt. Omul se mistue, rusinat, pe o alee dosnica si pustie, plestemand ispita cazinoului cu silueta atat de eleganta.
Langa poarta, pe drumul masinilor, doi lustragii, zgribuliti de frig, au adormit.
Un agent de circulatie, grav si impozant, supravegheaza “circulatia” automobilelor care a incetat, ca si viata sgomotoasa, mai demult.
Doar un singur drumet nu concepe sfarsitul sezonului: un neamt cu palaria verde cu pana de paun, care-si numara firele de “edelweiss” culese pe varful muntelui.


preluare din Ilustratiunea Romana, nr.38, 12 septembrie 1934



citeste si:



lista postari (53)

Bucuresti (13)


Balcic
(3)

sport, turism
(13)

hipism
(3)

ACF - Asociatia Crestina a Femeilor
(8)

sarbatori
(8)

in memoriam
(3)

Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide