5 mar. 2012

Toaletarea Capitalei

Care dintre dumneavoastra nu s’a sculat vreodata dimineata, blestemand institutia gospodariei urbane, care ne trimite in zorii zilei, cand somnul ne e mai drag, emisarii sai vigilenti, insarcinati cu dichisirea Capitalei, emisari precedati de sunetul unui clopotel insistent si strident? Presupunand ca semnalul antipatic nu a parvenit pana la urechile bucataresei, care nu intelege “sa fie turburata” “pe degeaba” din somn, “seful” e silit sa descinda in persoana pentru a lansa clasica strigare: “A sosit gunoerul!”.

De mult nu mai asistasem la aceasta ceremonie matinala. O insomnie binecuvantata imi oferi, dupa ani de zile, un nou spectacol al unui fragment din toaleta Capitalei.

Zarva starnita de adunarea slugilor si a cazanelor cu gunoi, ma atrase la fereastra. Caruta imensa de tabla, care-mi era atat de familiara in copilarie, balansandu-se greoi sub povara gunoiului, pe cele doua roti gigantice si care obicinuia pe vremuri sa ne deranjeze si in timpul zilei – la amiaza sau chiar la asfintit – a fost inlocuita cu o namila de autocamion sistematic care ridica gunoiul atat de repede incat nu le mai da timp bucatareselor sa-si complice existenta, legand prietenie cu gunoerul.

Acest amanunt al toaletei capitalei mi-a starnit curiozitatea si am pornit-o in zorii zilei in cautarea stropitorilor, trase agale de cate un cal imens dar greoi si a cotigilor de gunoi (tumbaralelelor) impinse domol de maturatorii trotuarelor capitalei.

Ajungand pe bulevardul Elisabeta, am fost intampinata in locul lor, de o radioasa pompa-automobil, care impartea generoasa apa, nu numai in mijlocul drumului, ci chiar si pe pantofii rarilor pietoni aii trotuarelor.

[stropitoarea moderna a Capitalei]

[viziuni ale trecutului]

La o mica distanta, ca doua subalterne, doua automobile-matura imparteau gunoiul strazii in doua siruri egale, fiecare parte repartizata spre marginea unui trotuar, marcand o carare in centrul drumului. Totul pana aci se petrece in ritmul accelerat al epocii masinismului, totul se indeplineste dupa legile precise ale tehnicei, fara contributia stiintei si a mainii omenesti.
Dupa coltul strazii isi face insa aparitia o mica procesiune de cotigi de gunoi, impinse de maini omenesti.
Din distanta in distanta, cate una se desprinde din coloana si se opreste. Maturatorul isi ia in primire portiunea lui de strada, pe care o va matura, o va peria, o va dichisi, grijuliu si cu adevarata dragoste, de-alungul intregei zile. Cu o adevarata ceremonie si par’ca dupa o anumita scoala, el aduna gunoiul mai intai intr-un mic musuroiu, musuroiul in gramajoara, gramajoara in gramada, pe care o impinge cu peria usor pe lopata si o lasa sa cada, apoi in cotiga.

[omul care spera sa descopere ceva]

-E grea meseria dumitale, mosule? l-am intrebat pe unul dintre maturatori, invingand tentatia de a-l intreba daca meseria lui e urata.
-Care meserie nu e grea? mi-a raspuns cu cumintenie.
-Dar nu ti se uraste tot cu matura in mana?
-Daca vrei sa stii d-ta, eu sunt cel mai batran in meseria asta. Am fost maturator inainte de razboi, am facut tot razboiul si maturator poate am sa mor daca nu mi-o ajuta Dumnezeu.
-Joci cumva la loterie?
-Ba nu. Dar sa vezi d-ta ca maturatorii avem cateodata noroc sa castigam fara sa jucam la loterie.
-Cum asa? Invata-ma si pe mine.
-Ei, las! Sa vezi d-ta. Daca as fi si eu maturator pe Calea Victoriei! Acolo a gasit un tovaras inainte de razboiu un portofel cu o mie de lei.
-Si d-ta n’ai gasit nimic?
-De gasit gasesc multe: scrisori de dragoste asvarlite in mijlocul strazii, nasturi, cate o cheie, cate o piesa de cinci lei scapata prin gaura buzunarului vreunui parlit si pe care cu draga inima i-as da-o inapoi; cate o manusa fara pereche... Nu-i scofala mare. Mai mult gunoi imi face.
-Bine ca e gunoi ca altfel ce meserie ai face?
-Adevarat, zau. Ma gandesc ce s’or face ai tineri care s’au apucat de meseria asta! Am auzit ca acuma s’a facut moda sa se arda chiar in casa si caii dispar pe zi ce trece. Ce sa mai curatam noi daca n’or sa mai treaca pe strada decat automobile?
-In schimb va fi mai frumoasa si mai curata Capitala.
-Pai asta vrem si noi, dar pana atunci as vrea sa fiu permutat in Calea Victoriei, poate mai pierde vre-un chefliu in zorii zilei un portofel cu bani...
-Cam greu asta, mosule, in zilele noastre...
-Daca vrea Dumnezeu, si asta s’ar putea!

Darie Luca


preluare din Ilustratiunea Romana, nr. 41, 4 octombrie 1933


citeste si: