23 dec. 2010

Craciunul in Sanatescu

(1934->1947)

Si in casa din Sanatescu 50 am respectat cu sfintenie datinile Craciunului, exceptand inaltimea bradului, silit de tavan sa fie mai scund ca cel din casa bunicilor din strada Paris. Treptat, lumanarile electrice au luat locul celor de ceara.

Facusem o “compania teatrala” a noastra. Se numea teatrul “Tobby” si nu a apucat sa faca alte reprezentatii decat cele din casa… Scriam si programe pentru piesele pe care le jucam, oferindu-le invitatilor inainte de reprezentatii.

“Compania” noastra debutase cu piese de lumini si umbre, montate intr-o cutie mare de lemn. Fiecare scena avea decorul ei si o regie de refelectoare cu lumini colorate, realizate si manevrate de Hering Tadeus, regizorul tehnic, un inginer polonez refugiat in Romania, pe care l-am si gazduit la noi in casa. Dupa un timp, Hering Tadeus s-a angajat ca sofer la A.C.F., moment in care s-a si mutat de la noi intr-o garsoniera. Era la dispozitia lui Hanzi Colias, sefa serviciului administrativ. Dupa terminarea razboiului, domnul Tadeus s-a reintors in Polonia, tinand corespondenta cu Ella Grunau, matusa mea.

A doua etapa a “companiei” a fost legata de reprezentatiile cu “actori”. De sarbatorile Craciunului, mama monta cu mine, Sanda/Teti (sora mea) si Geta (nepoata vieresei Dobrita din Valea Mielior) scenete pe teme religioase: Nasterea Domnului, Magii la Irod si altele.




Pe toata durata Craciunului mama ne canta la pian melodii traditionale germane pe versuri romanesti: Stille Nacht, heilige Nacht, O Tannenbaum!. Pianul fusese daruit mamei de bunicul meu - Paul Grunau - la mutarea noastra in Sanatescu. Mama avea talent pentru pian si voce, fiind mostenita nu de mine sau Sanda, ci de mezinul familiei, Vlad Calin Popescu, care se va naste in vara lui 1943, fiind botezat si el de Domnita Ileana la 1 august al aceluiasi an.

Trebuie mentionat ca pe timpul verilor pline de sentimente patriotice din 1939-40, Ion Dacian, directorul si primul solist al Operetei, a fost chemat in doua randuri la serate patronate de Domnita Ileana si organizate de parintii mei in living-ul de la parterul casei din Sanatescu.


preluare din "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu
(http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)

16 dec. 2010

Sesiune omagiala


In data de 14 octombrie 2010 la Muzeul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti (localul Polizu) s-a organizat o sesiune omagiala pentru comemorarea a 125 de ani de la nasterea a patru figuri marcante ale invatamantului silvic. Este vorba de Marin Dracea, Vintila Stinghe, Enric Otetelesanu si Anastase Nedelcovici.


Bazele invatamantului silvic romanesc au fost puse in anul 1850 de catre domnitorul Barbu Stirbei, care face o intampinare guvernului francez. In urma acestui demers in Tara Romaneasca sosesc specialisti cu care se organizeaza deschiderea Conventiei Forestiere si a unei prime scoli de conductori silvici.
Urmeaza alte etape care cuprind si Scoala de Silvicultura de la Pantelimon, Scoala de la Herastrau si Scoala Superioara de Silvicultura de la Branesti.
Pe 15 septembrie 1923, prin decret regal, invatamantul de silvicultura a fost trecut la Scoala Politehnica din Bucuresti. Aici a functionat ca sectie (si nu ca facultate de sine statatoare) pana in anul 1948, cand prin Reforma Invatamantului din Romania a fost creat Institutul de Exploatarea si Prelucrare a Lemnului, cu sediul la Brasov.

Au luat cuvantul domnii ingineri silvici Mihai Caraiani, Aurel Ungur, Gheorghe Adam (absolventi ai promotiei 1948) si Marin M. Radulescu.
Domnul inginer Mircea Gruescu a realizat o evocare plina de sensibilitate in memoriam Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din Romania si din lume.
Onorat de invitatia primita, am prezentat pe scurt activitatea profesorului Paul Grunau, strabunicul meu, unul din pionerii Silviculturii din Romania, de la a carui nastere s-au implinit 150 de ani. Vintila Stinghe si Marin Dracea fusesera studentii si asistentii profesorului Grunau la Scoala Superioara de Silvicultura de la Branesti.


Domnul doctor inginer Filimon Carcea a inchis comunicarile unei sesiuni onorata de prezenta decanului de varsta al silviculturii romanesti, domnul inginer Ion Ene (99 de ani).

“Cinstirea memoriei celor disparuti care au lasat in urma lor opere temeinice, este una din formele sub care se manifesta gradul de dezvoltare la care s-a ridicat o tara in ordinea morala” – Prof. Ing. Constantin C.M. Mironescu (1850-1931)



Alin Dimancescu


citeste si:

27 oct. 2010

Brasov - Bran - Sinaia

25.IX.1932

Sunt la birou. Telefonul sbarnaie, "D-ra Statescu la aparat va rog“! Mi se comunica de catre o A.C.F.-ista ca se face o excursie la Bran si de acolo pe munte la Sinaia, si mai mult ca sigur, vom vedea si pe Domnita Ileana.
Telefonul imi tremura in mana de emotie si raspund ca merg si eu. Cum a doua zi e Vineri si e toate ziua birou, iar sambata plecam des de dimineata, am inceput sa fac bagajul imediat ce am ajuns acasa. Acest bagaj consta dintr’o cutie de carton pentru uniforma A.C.F. si un ruck-sak pentru micul echipamentul de munte.

Acceleratul spre Braşov pleaca la 8 1/2 dimineata, eu insa nu mai aveam rabdare si am pornit mai devreme la gara. Fiind zi de lucru si ora plecarii spre birou, intalnesc multe figuri cunoscute cari se uită mirate la mine, ba cu un functionar superior intru chiar in vorba si cu o urare de “buna petrecere” ma dau jos la gara unde intalnesc fetele.
Iata-ne instalate in vagon. Ora plecarii se apropie, trenul se pune in miscare lasand in urma sgomotosul Bucuresti. In urma noastra: Chitila, Buftea, Peris, Prahova, Ploesti. De pe la Posada, Valea Larga, Prahova zgomotoasa duce la vale tot ce a putut lua in drumul ei. De aici de-acum incepem sa simtim aerul ozonat de munte.
Intram in Sinaia. Este o zi minunata. Bucegii sunt luminati de razele soarelui. Ne aruncam privirea in dreapta unde se vede Casa Piscul Cainelui, iar in stanga Crucea de pe Caraiman sta majestoasa, pare ca ar spune "numai prin mine veti putea ajunge la cele mai mari inaltimi".
Pornim din nou pe valea Timisului pana la Brasov. Aci dăm o raita prin oraş, urmand sa luam masina lui Folosea spre Bran. In Brasov mişcare neobisnuita, are loc un concurs hipic, la care va lua parte si Majestatea Sa Regina Maria impreuna cu Arhiducele Anton.

In fuga masinii parcurgem Cristian, Tohanul Nou, Tohanul Vechi, Rasnov, iar la 5 suntem in Bran. Branul s-a modernizat. Are lumina electrica si multe vile moderne. Numai batranul Castel a ramas acelas, impunator strajueste peste intinse meleaguri. Trecem prin fata lui. Parcul cu multele flori si in special a daliilor este o minunatie, nu te saturi privind. Dar ceea ce impresioneaza mai mult este mica bisericuta din lemn, adusa din Maramures de catre Majestatea Sa Regina Maria si asezata in fata Castelului.

Suntem gazduite in colonia noastra. Nici o schimbare, aceeasi casa luminoasa datatoare de sanatate, unde isi petrec luna de concediu functionarele, lucratoarele etc. spre a se intoarce cu puteri noui acolo unde sunt chemate de datorie.
Imediat suntem anuntate ca Altetea sa Imperiala Arhiducesa Ileana ne asteapta. Cutiile de carton intra in functiune. Se scot uniformele, ne controlam reciproc daca avem cravatele regulamentar legate si cu inimile batand de emotie ne indreptam spre Castel. Urcam treptele si suntem introduse in odaia Domnitii, mobilata cu mult gust si maiestrie. Aici scumpa noastra Protectoare, imbracata intr’un splendid costum originar de Mehedinti ne ureaza “bun venit”. Ultimele raze solare strabat perdelutele galbene si se profileaza pe fata-i putin palida, dandu-i infatisarea Domnitelor de pe timpuri.
Nu o vazusem de mult. Imi inchipuiam sa o gasim schimbata, dar a ramas cum o stiam. Aceiasi privire patrunzatoare, acelas dialect, aceiasi bucurie si ce ne-a impresionat ca pe langa obligatiunile de sotie si mama, pastreaza acelas interes elevelor, lucratoarelor si functionarelor A.C.F.-iste si mai ales pentru cele care s-au bucurat de coloniile: Bornemiza, Bran, Balcic. Ne-a intrebat de planurile noastre de a doua zi. I-am raspuns ca mergem in excursie pe munti pana la Sinaia, iar de acolo cu trenul la Bucuresti. Placuta atmosfera ne-a alungat emotia dela inceput, dar vai … timpul nu vrea sa stie de noi, isi deapana prea repede firul, suntem nevoite sa parasim pe draga noastra Domnita, deoarece fiind ora 6 seara sosea din Brasov Maiestatea Sa Regina Maria si Arhiducele Anton.

Cu ruck-sak-urile in spinare aruncand o ultima privire aceleia care ne este atat de draga si Branului iubit, hai la drum. Parcurgem pe un timp admirabil Moieciul, Plaiul lui Ion, Strunga, cu mici popasuri. Trecem prin Padurea Laptici, de aici pe Furnica, coboram pe la carierele de piatra Dr. Costinescu, pe Calea Codrului ajungem in gara Sinaia, de unde imbujorate de aerul intaritor al muntelui, luam trenul spre Bucuresti, fiind inca sub impresiile frumoase a celor doua zile petrecute in mijlocul sublimei naturi.

Elvira Statescu

preluare din "Viator", revista A.C.F. , 1933
surse foto: "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (http://balcic-si-bran.blogspot.com)
sursa harta: http://www.cabanata.ro (Ion Ionescu-Dunareanu, Masivul Bucegi, Oficiul National de Turism, 1937)

17 sept. 2010

Pe munte

Motto:
Pe munte de vei porni,
A.C.F.-ul vei intalni

Ora 6 dimineata. Trenul pleaca la 6.25; pana la gara fac 20 minute cu tramvaiul, cu masina numai 10, vasazica pe jos imi trebuie 30 minute. Tocmai bine ca sa sosesc dupa plecarea trenului.
Gandindu-ma ca “mai bine mai tarziu decat de loc” am plecat pe jos pana la tramvai, cu tramvaiul pana la statia de masini si cu masina pana la gara. Am sosit la 6.20, exact media timpurilor necesare cu masina, cu tramvaiul si pe jos.
La casa de bilete, spre “norocul meu” lume multa. Cu 15 secunde inainte de plecarea trenului eram tot fara bilet.

Buftea. In vagon se vorbeste de Balcic si se mananca ciocolata. Pe peron se bea lapte batut.
Ploesti. In vagon se vorbeste despre Bran. Pe peron se mananca gogosi.
Campina. In vagon se vorbeste iar de Balcic si se mananca iar ciocolata. Pe peron se mananca ciresi.
Sinaia. Din vagon se vad muntii cu zapada. De pe peron se vede zapada de pe munti.

Urcam. Mancam. Stam. Vorbim despre disciplina in timpul urcusului si despre necesitatea de a merge toti la un loc. Dar … discutia este doar teoretica, practic se intampla ca la noi. Seful da ordine, iar ceilalti o iau pe unde vor.
De ce? Pentru ca “asa suntem noi”.


Sfanta Ana. Jos verde. Sus verde cu alb. Mai sus albastru.
Imprejur alpinistii convinsi … stau obositi in preajma automobilului care i-a urcat pana aici. Altii impresionati de frumusetea naturii joaca poker de zor. Cel putin daca ar juca jos pe iarba verde, joaca insa pe masa.
Unde esti tu Carageale?

Din nou urcam. Am ajuns la zapada pe care o admiram din tren. Dupa cum era de asteptat, urmeaza un conflict rezolvat cu ajutorul zapezii. Din gentilete trebuie sa cedez si sa fiu batut.
Plecam mai departe.
Am ajuns in regiunea unde zapada se ia la intrecere cu apa si cu noroiul. Avem ocazia sa verificam calitatile bocancilor.

Dar vai! Imposibil! Probabil ca visez! La o cotitura a drumului au aparut doua aratari!
Ma frec la ochi. In zadar. Imaginea persista. In fata mea doua fiinte cu chip de om.
Ea: Pantofi cu tocuri subtiri si extrem de inalte. Ciorapi Adesgo. Rochie subtire de Georgette cu guler de blana inalt. Palarie de pai. Poseta.
El: Palarie de feutru “Barymore”. Guler tare. Cravata cu nod mare. Pardesiu gris. Pantaloni bleumarin. Pantofi cu crep. In mana servieta de piele.
Amandoi manusi.
Apa si noroiul le-a trecut de mult peste pantofi. Ii privesc lung si mi-e teama sa ma apropii de ei.
Doamne fereste!
Am ajuns aproape de ei. Ma gandesc ca sa-i vada un strain ar crede ca suntem un popor de alpinisti exceptionali si ar putea povesti la el in tara ca romanii fac “mici plimbari” la 2000 de metri in costum de strada, iar costumul de turist il intrebuinteaza de la 5000 de metri in sus…
Ma uit la ei cat sunt de “dragalasi”…
Mare e gradina Ta, Doamne! …

Urcam. Coboram si iar urcam. In dreapta brazi pierduti in zapada, in stanga zapada presarata printre brazi.
Tobogan pe zapada. Saracii bucuresteni cari se parjolesc la soare si noi care ne-am fi parjolit la fel, daca nu era un geniu bun care sa ne indrepte pasii spre munte.
Crucea de la Caraiman. Maretia constructiei se ia la intrecere cu maretia peisagiului. Fericiti cei care pot ajunge pana aici.

Mai departe. Coboram spre Pestera. Prin padurea de brazi distrusi de boala, alunecam pe noroiul muschiului verde albastru.
Iuteala cu care coboram este intr’adevar apreciabila, mai ales ca ne mai desparte doar o ora si jumatate de un tren pe care nu am voi sa-l pierdem, dar pe care bineinteles ca il scapam, caci “asa suntem noi”.
Fata de cele trei ore pe care le mai avem pana la trenul urmator, seful a hotarat sa ne dea un banchet pentru modul cum ne-am purtat in aceasta excursie.

Ora 9. In tren inghesuiala. Cu rugaminti si amenintari am reusit sa eliberam un compartiment.
Cineva spune povesti, iar ceilalti sunt convinsi ca il asculta, .. in fapt dorm.
Sosim in Gara de Nord dupa 42 ore lipsa din Capitala. Nimeni nu-si poate inchipui ce frumuseti am admirat si ce clipe de neuitat am trait cei 8 turisti care coboara sprinteni din tren, cu toate ca facusem un adevarat “tur de forta”.
Dar… “asa suntem noi”!

Locotenent Viagu


preluare din "Viator", revista A.C.F. , 1933
("Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu - http://balcic-si-bran.blogspot.com)
sursa harta: antiquemapsandprints.com

25 aug. 2010

Balcic - Activitatile Coloniei ACF


In vacantele mele la colonia A.C.F. Balcic, am facut cunostiinta cu meduze in apa mica de langa mal si am vazut delfini pe valurile din apropierea pontonului. Eram impresionat de broaste testoase mari care se ascundeau in vegetatia deasa si de multimea de magarusi intalniti.

Dimineata incepea cu gustarea de la ora 10, care se servea pe plaja. Aveam scoici prajite si ficatei. La pranz, masa se incheia cu nelipsitul compot de caise si inghetata preparata in colonie. La ora 5 luam lapte batut. Seara se manca peste felurit preparat. Iar ca divertisment, din cand in cand, dar contra-cost, mergeam la negustorul turc Mehmet, la iesirea din Colonie, unde iti taiai setea cu Pivo Kvas, bautura autohtona servita rece si asortata cu bezele.

Dupa-amiaza se disputau meciuri de baschet sau volei. Fratii Bals, mari jucatori de baschet nu lipseau. Pe terenul de volei (foto) uneori se incingeau intalniri fara miza intre componentele multiplei campioane feminine Start Club. Echipa nu era completa niciodata pe perioada verii. Acum la Balcic erau prezente Mona si Despina Mavrocordat, Cati Aman, Maricica Muzicescu si Hanzi Colias.
Celelalte fete (Jana Dragulanescu, Solange Herbetz de la Tour, Livia Tomas) poate ca erau in seria de la Bran, dar nu aici…

Si bineinteles ca se faceau bai. De soare si in apa marii. Inotatorii foloseau si pontonul debarcaderului pentru a se arunca direct in apa adanca.



[foto: (in picioare) Alice Dimancescu, Radu Dimancescu si Gabriella Grunau – sora mamei - pe ponton]

In unele dimineti, sub pergola colorata erau programate cercuri cu dezbateri filosofice sau teme cu problematica crestina care tineau aproape doua ore. Vorbeau cu cei prezenti Alice Voinescu, Ion Pillat, Alice Dimancescu si alti invitati sau A.C.F.-iste.
Cu alte ocazii se organizau discutii libere despre comportamentul de toate zilele, sub aspect moral sau etic. Fiecare putea sa puna intrebari si sa ia parte la discutii.
Uneori, la aceste intalniri isi anunta din timp prezenta si Regina Maria care cerea sa lipseasca cadrul festiv si sa nu fie tratata protocolar.

Atat mama cat si eu tineam legatura cu cei de acasa, (vezi aici extrase din corespondenta) in special cu sora mamei, Gabriela (Ella) Grunau, care avea sa viziteze si ea Colonia pe parcursul anilor ‘30.
Scrisoare din vara lui ’33:

Draga Ella,

Iti multumesc mult pentru cele trimise. Umbrela mica a placut mult, iar “stapanul” ei ma ciocaneste mereu cu ea! Ai facut bine ca mi-ai trimis toate lucrurile.
E noapte acum. Luna plina. Toncu a fost la mine si acum a plecat la Colonie. A fost o mare bucurie pentru mine venirea ei aicea.
Meiutu e bine. Azi am facut cu el si Toncu o plimbare in Balcic, si ne-am intors cu masina acasa. Asta i-a placut f. mult.
Marea incearca sa se potoleasca, dar vantul n’o lasa.
“Unti” a fost foarte apreciat de cele 10 tataroaice din colonie.
Astazi, marti, marea era rece ca ghiata, asa ca Meiutu n’a facut baie, in schimb a zidit un palat.
In ziua de 1 August sunt acasa.

Pa, Ella, draga,

Alice si Unti

Sper c’ai primit fotografiile

Cand am mai crescut, scriam si eu acasa:
Balcic, 12 Iulie 1936

Draga Iepur (asa o alintam pe matusa mea),
Eu o duc bine aici in colonie. Imi place baia in mare. Am inceput sa invat inotul. Stiu sa fac pluta. Am prins trei broaste testoase.
Va sarut pe toti,
Unti


A.C.F.-ista Stella Constantinescu surprinde o zi din viata Coloniei in “Jurnalul de bord” din 7 iulie 1932. Articolul avea sa fie publicat in vara anului urmator in Revista Viator a A.C.F.-ului, sub coordonarea mamei mele.

Ca de obicei, la ora scularii, admiram de pe terasa minunata zi care incepe. Soarele este putin deasupra dealului din fata, cand noi suntem aranjate pentru gimnastica ce se face cu d-ra Felicia Eliade.
Ne simtim foarte bine dupa o jumatate de ora de exerctiu.


Dupa aceia, fetele ce sunt de serviciu fac curatenie in dormitare, iar noi, celelalte, mergem la baie. Spalate si imbracate ne aranjam in forma de unghiu pentru ridicarea steagului si a rugaciunii de dimineata, care se face in prezenta D-relor Slivici si Georgescu.
Se citeste un psalm din Biblie, dupa care se canta o rugaciune si se slavesc, in timp ce steagul se inalta.
Flamande ne scoboram in sufragerie, unde ne asteapta cacao cu lapte.
La ora de inspectie, fiecare se intrece ca sa aiba patul cat mai ordonat si fara nimic sub pat, caci se confisca fara mila.
Scoboram la plaje cu nerabdare unde stam linistite un timp scurt, dupa care cu multa galagie intram in mare. Inoata cele care stiu, incearca cele incepatoare si astfel trece timpul mai repede pana la ora 12, cand obosite ne luam gustarea, dupa care ne odihnim. La ora 1 incepe corul condus de D-na Dimancescu, care tine pana la ora mesii.
In timpul mesii e multa veselie si cantec.
Dupa masa am primit vizita coloniei Timisoara, compusa numai din copii.
S-a facut o partida de volley-ball intre noi si cealalta colonie, care a decurs frumos.
Au plecat cu totii incantati de ordinea si curatenia coloniei noastre.
S-a lasat steagul cu aceeasi solemnitate de dimineata. Dupa masa de seara am trecut pe terasa, unde D-ra Slivici a organizat un joc romanesc la care au luat parte mai toate fetele.
S-a facut rugaciunea si desi era ora inaintata, totusi fetele continuau veselia in necazul celor somnoroase.


preluare de pe "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (http://balcic-si-bran.blogspot.com)

14 aug. 2010

Sport si turism in Dambovita interbelica


In perioada 2-31 august 2010, in cadrul Arhivelor Nationale, Filiala Dambovita din Targoviste, are loc expozitia „Sport si Turism in Dambovita Intebelica”, un eveniment restitutio interbellica.

Puteti viziona documente inedite provenite de la sectia Dambovita a Turing-Clubului Romaniei (inclusiv o harta detaliata a zonei Bucegi Garbova), sau atestari ale activitatii Cercului Sportiv din Targoviste (1920) si societatii sportive “Mihai Bravu” (1930). In miscarea sportiva damboviteana interbelica isi desfasura activitatea si Societatea Sportiva Tenis Club Bucuresti cu sectii de bob, patinaj, hochei, atletism, hipism si rugby, precum si Societatea de schi, fondata in anul 1933.

Sunt expuse si documente care reflecta demersurile facute pentru dezvoltarea infrastructurii turistice si sportive interbelice din judetul Dambovita.
Printre exponate se afla si un extras dintr-un jurnal de cercetas de la 1916 care cuprinde o descriere facuta zonei Pietrosita de catre Ioan Dimancescu, nascut la Titu, unul dintre pionierii cercetasiei in Romania.

Am avut placerea de a fi indrumati de catre doamna consilier superior Mariana State, autoarea acestei laudabile initiative.
Celor interesati de istoria interbelica damboviteana le recomandam o calatorie in timp pe durata unei ore la sediul arhivelor de pe strada Ditescu Stan nr.6.

A.D.
13.08.2010

mai multe informatii in ziarul Universul Dambovitean nr.221, 6-12 august 2010

30 iul. 2010

Balcic - Colonia A.C.F.


Inainte de a ajunge la intrarea Domeniului Regal, drumul pietruit coteste la stanga si inainteaza printr-o alee deschisa catre un platou situat deasupra falezei ce coboara brusc spre mare. Jos, pe langa marea ce inainteaza si se retrage ritmic si spumos, se gasea in toata splendoarea ei aceasta bijuterie a naturii, inegalabila ca fenomen estetic pe tarmurile Marii Negre, o plaja continua de pietre albe, plate si slefuite. Sus, dominand aceasta imagine de prim-plan, in perspectiva indepartata a marii se zaresc panze albe contrastand cu siluetele vapoarelor.
Pe acest platou, se afla o constructie masiva din piatra bruta, cu olane rosii si obloane verzi, fluturand perdelute cochete – cladirea Coloniei (foto).
Nu avea caracteristicile vreunui stil aparte si nici nu reprezinta vreo fantezie arhitectonica. Reflecta mai curand cerintele practice ale utilului. Probabil ca in ea se adapostise corpul tehnic (specialisti, tehnicieni, gradinari) in rastimpul de 8 ani cat s-a lucrat din plin pe santier la constructia castelului, cladirilor auxiliare, gradinilor suspendate si a parcului exotic. De altfel, intre domeniul teritorial (sacrosant) al Palatului si aceasta zona a Casei de Piatra (cum fusese botezata cladirea) s-a construit in 1928 un zid separator de 2 m inaltime avand o lungime de 100 de metri, perpendicular pe mare, dinspre gradina bisericutei Stella Maris pana la aleea de acces a Palatului. Exista o singura patrundere dincolo de gradini, marcata printr-o usa inchisa cu un zavor. Casa de Piatra avea demisol, parter si mansarda si era prevazuta cu instalatii electrice, sanitare si canalizare.

[foto: in fata intrarii in Colonie, impreuna cu o parte A.C.F.istele seriei Balcic]

Casa de Piatra si suprafetele inconjuratoare facusera, asa cum am mai spus, obiectul unei donatii, reprezentand expresia sincera a dragostei Reginei pentru fetele A.C.F.-ului si avand ca scop amenajarea intr-o colonie sezoniera de vara.

Localizarea Casei de Piatra (vila Coloniei A.C.F.)


Organizatoric si administrativ s-au amenajat inca din 1928 cele 3 nivele ale cladirii:
-la demisol: bucataria, salile de mese si magazii
-la hochparter: patru dormitoare, patru camere (directii si birouri) si spalatoare
-la mansarda: patru dormitoare si spalatoarele aferente

Mansarda, avand tavanele mai joase, sugera ideea unor cabine de vapor, drept care era botezata “La vapor”. Mobilierul (paturi metalice, garderobe, mese si banci din lemn) fusese fost donat de Palat. Perdelele si cuverturile de pat cu modele turcesti erau cumparate de A.C.F.

Tot de la inceput s-a amenajat si terenul de sport pentru baschet si volei.

In curte s-a amenajat o copertina uriasa (aprox. 60m2) din panza vargata pentru protectia la ploaie si soare.

[foto: pe terasa din fata Coloniei; in mijloc: Sanda - sora mea - si tata in uniforma de vara; mama - a doua din stanga ]

S-au procurat sezlonguri si fotolii pliabile si un numar destul de mare de umbrele de soare (rotunde, cu picior) pentru terasa de la fatada dinspre mare.















[foto: impreuna cu sora si parintii mei]



preluare de pe "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (http://balcic-si-bran.blogspot.com)

29 iul. 2010

Balcic - Palatul Reginei Maria, Domeniul Regal

Urmarind litoralul fermecator spre sud, mergand pe drumul cimitirului, cu simbolicele pietre cioplite simplu in verticalitatea lor si cu gardul marunt zidit din piatra sedimentara, se ajunge dupa ce parasesti orasul propriu-zis la intrarea Palatului Reginei Maria, denumit de catre turci Tenha Iuvah (cuibul izolat – in trad.).

[foto: Palatul Balcic, carte postala, N.T. Dobrita]

La intrarea principala, flancand poarta, strajuiesc doua mine marine, dezarmosate bineinteles, care par a proteja domeniului regal.
O alee pietruita serpuieste in continuare, strecurandu-se printre copacii umbrosi si vegetatia abundenta, dar disciplinat supusa, pana la micul, dar impunatorul castel situat pe malul marii, cladit ca un corp de inspiratie bizantina strapuns de un minaret.
Parcul iti inspira o senzatie feerica, fiind structurat in gradini suspendate si cascade. Canale inguste brazdeaza aleile si imensitatea covoarelor de flori multicolore si arbusti meridionali. Aleile pavate cu lespezi de piatra marcheaza treceri pietonale peste canale. Peste tot sunt amplasate vase vechi, de diverse dimensiuni si forme.
La malul marii se afla scaune venetiene din piatra cioplita si lustruita. Un singur scaun face exceptie, ca si configuratie. Un fotoliu de piatra care poarta inscriptia sculptata simbolizand coroana Romaniei si un M stilizat (de la Maria).

In multe parti ale parcului regal de la Balcic apare acelasi laitmotiv daltuit pe mici lespezi, ampalsate la inaltimea firului de iarba: “Aceste locuri minunate le-am faurit cu ajutorul bunului meu prieten Carol Gutman”.
Pentru realizarea acestui colt de Rai, lucrarile de sapaturi-constructii-gradinarit au durat aproape opt ani.
Plante s-au adus din Europa meridionala (Italia si Spania) si din Asia Mica.
Transferat de la Domeniul Curtii Imperiale din Viena (unde isi capatase o apreciabila carte de vizita) prin disparitia Imperiului austro-ungar, Carol Gutman a adus un aport substantial, fiind angajat ulterior definitiv in calitate de arhitect horticol permanent al Reginei Maria. Eforturile sustinute ale lui Gutman au confirmat cele mai indraznete visuri si aspiratii ale Reginei.

Conceptia de inspiratie orientala a Palatului Regal de la Balcic, proiectat de renumitul arhitect E.Gunes, a fost pusa in aplicare intre anii 1925 si 1929, la fel ca si ridicarea in paralel a pavilioanelor adiacente (proiectate diferentiat de acelasi arhitect din Bucuresti). Executia tehnica s-a realizat prin concesionarea contractuala cu firmele italiene “Agostini Fabro” si “Giovanni Tomasini”.
In afara de platoul regal propriu-zis, s-au ridicat: Vila Dalga/“Pavilionul Printului Niculae”, Casa Intendentului, Pavilionul de odihna, Pavilionul Administratiei, cladirea Corpului de Garda, Salonul Cinematografic, Ciuperca, Pavilionul Granicerilor, Pavilionul Principesa Ileana.
(Narcis Dorin Ion, Castele, palate si conace din Romania, vol. I, Editura Fundatiei)

In parcul palatului de la Balcic se mai gaseste si o superba cruce bizantina din piatra.


[foto: Regina Maria, carte postala]

Vis-à-vis de intrarea impunatoare a Domeniilor Regale de la Balcic, pe soseaua ce se termina venind din oras, pe partea dreapta (spre dealuri), Regina a cumparat o vila cocheta care cu pretuire speciala a donat-o bunului prieten Carol Gutman.

In iulie 1939 insotind-o pe mama mea, Alice Dimancescu (directoarea seriei I a Coloniei A.C.F. Balcic), am fost chiriasii casei Gutman vreme de o luna (mama si cei doi copii), colonia A.C.F. fiind peste drum. Acolo am cunoscut-o si pe fiica sa, Hedy Gutman, mai in varsta ca mine cu 5 ani.

De asemenea, dincolo de spatiile rezervate gradinior suspendate, la poalele vaii plantate cu vita-de-vie, smochini si curmali si a potecii ce coboara spre plaja, unicat pe tot taramul Marii Negre (vestita plaja cu pietre albe plate), se gaseste bisericuta Stella Maris, patronata de Sfinta Fecioara Maria. Spre Ea se indreapta toate rugaciunile fierbinti ale echipajelor si calatorilor incercati in cele mai grele clipe pe mare si in furtuni, ca o ultima speranta. Mama ne spusese ca cei de pe vasul Titanic, au cantat in cor, in ultimele lor clipe, rugaciunea “La malul marii Tu ne-ai lasat, numele Tau fie binecuvantat”. Aceeasi melodie (cu text adaptat din limba engleza de Alice Dimancescu) se canta in fiecare seara la colonia A.C.F. de la Casa de Piatra, situata la 100 de metri de bisericuta.

Bisericuta Stella Maris (foto) masoara 5x3m in plan orizontal. Este cladita din piatra sedimentara, avand un acoperis de olane turcesti amplasate pe bolti zidite din caramida. Portile din tamplarie metalica sunt din doua canate, fiind protejate cu grilaje de fier forjat atat pe intarea frontala, cat si la intarea laterala dinspre mare. Ferestrele prezinta arcade ogivale si sunt prevazute cu vitralii colorate care reflecta razele de soare. Picturile interioare sunt realizate de cunoscutul pictori Atanasie Demian si Tache Papatriandafil.


In contextul suferintelor cauzate de o rana care nu se mai vindeca, Regina Maria ia hotararea, tainica la inceput, ca bisericuta Stella Maris sa-i adaposteasca dupa moarte inima si grabeste lucrarile de construire a acesteia.

Regina va fi inmormantata decent si sobru in culoarea de doliu violet (culoarea favorita a Reginei Maria) la Curtea de Arges, unchiul si nasul meu, maiorul Radu Grunau fiind unul din cei care au transportat sicriul pe umerii lor (alaturi generalii Rusescu, Marcel Olteanu si alti ofiteri din Garda Regala).

In apropierea Palatului Regal, la tarmul marii, era situat un mic hangar pentru adapostirea barcii cu motor, o ambarcatiune cocheta si comoda, pilotata de obicei de printul Nicolae sau de aghiotantul regal, amiralul Pais. Pe tarm era amplasata o sina pentru ghidarea ambarcatiunii pe ultimii metri pana in mare. Barca cu motor era intretinuta de un mecanic al Palatului care o pilota uneori si el. In discutiile cu A.C.F.-istele, Domnita Ileana numea barca ca fiind “surioara ei motorizata”.

Alaturi de hangar era construit un debarcader metalic, paralel cu tarmul. Perpendicular pe debarcader, iesind spre larg era construit pe o lungime de circa 50 de metri un ponton structurat tot pe schelet metalic si avand podine din lemn.
Acolo acostau pe vreme buna, canonierele regale Stihi si Dumitrescu, vase auxiliare de agrement cu echipaje si ofiteri de bord. Vasele aveau o autonomie de navigatie mult sporita (raiduri in Marea Neagra sau Marea Mediterana) avand Constanta ca port de resedinta. Fiind folosite exclusiv de curtea regala (interese diplomatice sau simple croaziere ale familei regale), vasele aveau si armament minimal de razboi.

[foto: impreuna cu mama, la bordul canonierei Stihi]

Apele litoralului domeniului regal erau balizate conventional prin geamanduri vopsite in culori diferite, care se zareau de pe tarm cu ochiul liber.

Trebuie amintit si de constructia din lemn, cu porti si acoperis din tabla care adapostea ambarcatiunea Isprava, un mic yaht cu motor si panze, bine pus la punct si foarte manevrabil.

Balcicul primea si hidroavioane. Le vedeam in fiecare zi de la mare departare in zare, dincolo de port, cum amerizau.


preluare de pe "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (http://balcic-si-bran.blogspot.com)

13 iun. 2010

Transportul public in Parcul Domeniilor

Pe la capatul strazii Aviator Sanatescu din Parcul Domeniilor, unde din anul 1937 s-a inceput constructia Bisericii Casin, treceau vagoanele liniei de tramvaie 3 ale STB-ului (Societatea de Tramvaie Bucuresti) inspre Rondul 3 Kiseleff (Piata Presei de azi, fosta Piata Casa Scanteii) acolo unde era situat hipodromul.

La capatul opus al strazii, pana aproape de Piata Domeniilor, ajungea tramvaiul liniei 19 care intorcea “cu spatele” (in dreptul strazii Virgil Plesoianu).
[<- rasfoieste Ghidul Bucurestilor (1935) ]

Prin piata trecea o cale ferata cu o singura linie. Era o linie secundara care venea de la Podul Constanta/Chitila si mergea pe Soseaua Filantropiei, avand de la Piata Domeniilor derivatii pentru: Depozitul de Medicamente, Crucea Rosie a Armatei si Institutul Cartografic Militar. La fiecare din aceste institutii existau rampe de descarcare. Cand locomotiva si vagoanele treceau prin piata, un semnal prelung inlatura lumea de pe trotuar. Linia a fost operationala pana in anul 1966 [...].

Pe bulevardul Marasti, fostul bulevard Nou, tramvaiele opreau la statii obligatorii sau facultative. Se mai faceau si exceptii, tributare perioadei de inceput de secol in care tramvaiul se oprea facand semn cu bastonul. Am fost foarte impresionat intr-un rand cand tatal meu a oprit tramvaiul 3 chiar la coltul strazii noastre folosindu-se de sabia de parada (era in uniforma de gala).


Mi s-a povestit un episod cand un vatman grabit care pornise tramvaiul avand usile deschise a fost apostrofat pe loc si reclamat de tata (era in perioada in care supraveghea santierul din Sanatescu).

Nu existau semafoare sau treceri pentru pietoni. Tramvaiele 19 si 3 aveau montate pe exterior, la o inaltime mica, clopotei care sunau pentru a atentiona pietonii. De asemenea, tramvaiele aveau montat in fata un gratar. In cazul in care un pieton ar fi cazut pe linie si distanta mica nu ar mai fi permis franarea tramvaiului, gratarul trebuia sa-l preia pe nefericit din fata rotilor. Numai ca in multe cazuri auzisem ca acel gratar il transforma pe nefericit intr-o “sarma” fara viata…

Tramvaiele aveau in exterior, pe partea frontala, o cutie postala de tabla. Daca te grabeai sa trimiti o scrisoare sau o carte postala, puteai sa o pui “la tramvai”. Cand traseul liniei curente intersecta pe cel al lui 26 (care avea un traseu circular, trecand pe la Gara de Nord), la schimbarea de macaz vatmanul golea cutia postala in cea a lui 26. La statia lui 26 de la gara, continutul cutiei postale cu scrisorile proprii sau colectate pe parcurs de la alte linii era preluat pentru triere de functionari postali ai garii.


La garnitura fiecarui tramvai, primul vagon, cel motor (Thomson) era clasa I. Vagonul remorca era clasa a II-a. La clasa I, unde erau scaunele opozabile (pentru femei gravide, batrani si bolnavi), sub fereastra era fixat un mic automat cu bomboane Stolwerk sau Tuti-frutti, functionand cu monezi de 2 lei. Taxatorul de la clasa I statea pe locul lui de langa usa de urcare (cea din spate). La clasa a II-a, taxatorul STB-ului nu avea locul lui, umbland volant.
Biletele erau directe (30 bani pentru o ruta) sau corespondente (40 de bani pentru 2 rute convergente si cu limita de timp de o ora la schimbare) [...].

Parcul Domeniilor era deservit si de o linie de autobuze care circula pe traseul Manastirea Antim - Aeroportul Baneasa (linia 31). In perioada anilor ‘30 circulau autobuze moderne tip Renault, care pe perioada campaniei inceputa in 1941 au fost rechizitionate si folosite ca ambulante pe front, pana la casare.
Autobuzele circulau venind din centru pe ruta Piata Victoriei - Soseaua Jianu - Soseaua Herastrau - Arcul de Triumf (fostul Rond II) - Manastirea Casin/Parcul Domeniilor - Hipodromul Baneasa - Aeroportul Baneasa. Returul se facea direct prin Soseaua Kiseleff - Piata Victoriei.

In clasa a II-a primara mergeam cu autobuzul la Scoala Sfantul Iosif, langa catedrala catolica.
Ca un fapt original, STB-ul introdusese pe linia de autobuze cea mai reprezentativa pentru oras (ruta Aeroportul Baneasa - Manastirea Antim) autobuze care soseau in statie in tandem, unul de clasa 1 (Renault) si al doilea de clasa a 2-a (Chevrolet).



Trasurilor erau sub auspiciile muscalilor, eunuci fara exceptie. Toti erau imbracati intr-un fel de sutane negre de catifea raiata si aveau trasuri vascuite, sclipitoare, care iarna se transformau in sanii cu zurgalai colorati. Printre muscali era unul renumit in tot Bucurestiul - Cucu - care imita pasarea cu acelasi nume.



Treptat trasurile incepeau sa decada, fiind inlocuite de taximetre. La Depozitul Sanitar exista o statie in care erau prezente cel putin 2-3 taximetre de tipuri usor demodate: Plymouth, Dodge si Chrysler.

Trasurile au supravietuit repozitionandu-se ca alternativa de lux, pentru plimbari aristocratice sau romantice.


Surse foto:
-harta Transport Bucuresti 1936 / www.tramclub.org
-Ghidul Bucurestilor (1935) / bukresh.blogspot.com
-tramvai cu cutie postala (1932) / www.tramclub.org <- www.landesarchiv-bw.de
-autobuze STB (Renault + Chevrolet) / www.ratb.ro
-sofer taxi si muscal / Ilustratiunea Romana (ianuarie 1933)


preluare de pe "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu (http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)


citeste si:

9 mai 2010

Parcul Bonaparte, istoria strazilor

Ella Grunau - matusa mea - imi povestise ca in copilaria ei de la inceputul secolului XX, strada Paris se numea Aleea Blanc (A) si se termina foarte aproape de casa noastra de la nr.13, imediat dupa intrarea secundara de la Garajele Leonida (intrarea principala se facea si atunci pe Soseaua Jianu, astazi Bulevardul Aviatorilor).
Acolo exista o padurice care tinea de Palatul Sturdza si un pavilion administrativ al acestui palat. Pavilionul era in acelasi stil cu palatul: cu don-jonuri, balcoane si turnulete.


Palatul Sturdza era amplasat la intersectia Soselei Bonaparte (Ilie Pintilie, Iancu de Hunedoara) cu Piata Victoria, prin fata lui circuland si tramvaie. Tot in acei ani, capatul aleii Blanc dinspre Piata Confederatiei (actuala Piata Dorobanti) era obturat si el, necomunicand cu Calea Dorobantilor.

In imediata apropiere a Palatului Sturdza, margand pe Bulevardul Bonaparte, pana sa ajungi la “Directia Tramvaiului Vechiu” (primul depou de tramvaie din Bucuresti, actualul depou Victoria, fost Ilie Pintilie), existau doua alei Blanc, A si B.
Aleile porneau perpendicular din soseaua Bonaparte si se uneau intr-un segment comun, o prelungire a Aleeii Blanc A. Aproape de capatul dinspre Piata Victoria al acestui tronson al Aleii Blanc A (care va sta la baza axului strazii Paris de mai tarziu) fusese construita si casa noastra.


Pentru a evita orice confuzie, astazi strada Louis Blanc coincide cu vechea Alee Blanc A (doar primul tronson, cel dinspre Soseaua Bonaparte), fiind paralela cu strada Argentina (fosta Alee Blanc B) si strada Mexic.

In anii de dupa primul razboi mondial, strada noastra (actuala Paris) a fost racordata la piata Victoria prin taierea paduricii de langa palat si trasarea pe aliniamentele regasite si astazi. S-au trasat si lotizat si celelalte strazi din jur, care aveau denumiri dupa membri familiei regale (vezi harta 1926). Strada noastra se numea in acei ani Strada Regina Maria.
Circulatia vehiculelor si birjelor dintre cele doua artere (Jianu si Dorobanti) devenise un fapt obisnuit. Mai erau strazile: Principesa Elisabeta, Principele Nicolae, Principele Mircea, Principesa Ileana si Principesa Maria.

Dupa scurt timp, urmare a unei initiative a Primariei vizand punerea in valoare a statutului politico-diplomatic interbelic, se va trece la denumirile cunoscute si astazi, strazile fiind botezate cu numele capitalelor de tari aliate: Paris, Londra, Washington, Roma, Praga, Belgrad sau ale altor taril neutre prietene: Argentina, Mexic etc.
Strada Paris fosta Blanc, fosta Regina Maria, devine axul principal al noilor strazi, ca o gratulare a invingatoarei principale a tratatului de la Versailles.
Zona cuprinsa intre strada Paris si Soseaua Bonaparte era denumita Parcul Bonaparte. Zona dintre strada Paris si strada Sofia se numea Parcul Filipescu.


Ar mai fi de mentionat ca in anul 1937, in spatele palatului Sturdza a inceput constructia unui edificiu care se dorea a adaposti noul sediu al Ministerului Afacerilor Externe, o cladire in forma de E, orientata spre piata, avand patru etaje si terase pe toata lungimea fatadelor. Proiectata de arh. Duiliu Marcu, era inspirata din grandoarea arhitecturii totalitare (stilul neo-clasicist fascist si nazist). Cladirea a fost terminata in anul 1944.


Palatul Sturdza este demolat in anul 1946, lasand libera perspectiva spre piata a viitorei Presedintii a Consiliului de Ministri. Cele doua constructii au fost contemporane pentru 3 ani de zile.


surse foto:
-palatul Sturdza / www.miculparis.ro
-planul orasului Bucuresti - Editie oficiala 1911 - scara 1:5.000 / www.tramclub.org / rosetti61
-plan oras Bucuresti - scara 1:12.000 / Editura Librariei “Union” / www.tramclub.org / acier
-palatul Sturdza / bucurestii-vechi.blogspot.com



preluare de pe "Amintirile mele intre Bonaparte si Domeniilor" de Radu Mihai Dimancescu (http://bonaparte-si-domeniilor.blogspot.com)

18 apr. 2010

A.C.F. - Cinstea cea mare


1) E o mare cinste de a fi o membra adevarata in Asociatie. Si fie care e dornic sa se intrebe daca Asociatia este in viata lui
-un mic adaos
-o distractie
-o povara
-o nedumerire
-un mijloc de a se impaca cu Dumnezeu pe o parte, ca sa poata continua pe cealalta parte viata neconsolata de pana eri
-un lucru frumos pe 1/2 inteles
sau
-o mare cinste

Despre primele puncte n'am sa vorbesc. Fiecare poate sa se judece. Si chiar daca s'ar dovedi ca faceti parte dintr-o categorie de mai sus, nu inseamna ca pentru totdeauna veti ramane acolo. A descoperi o situatie gresita este cel mai mare progres.


2) Ori ce cinste trebuie cultivata si cucerita. Aceasta sa nu o uitam in nici o clipa a vietii noastre. Cinstea e o cucerire. Chiar daca vii si-ti place Asociatia, chiar daca devii membra veche, nu inseamna ca ti-ai dobandit cinstea de a fi membra. Pentru aceasta trebuiesc fapte, schimbari, patrunderi, hotarari ferme.

a) Te-ai inrolat din convingere intr'o armata de selectie a generatiei tale. Nu selectie bazata pe cultura. Ci selectie de aristocratie de ganduri, fapte si purtare.
E vorba de inobilare si reorganizare a vietii.
E o chestiune serioasa.
Aici ar fi:
1. spritul camaraderiei
2. constiinta evolutiei
3. sentimentul de raspundere
4. spirit de sacrificiu, vointa
5. supunere libera din respect si convingere
6. organizarea vietii pe baze noui
7. simplicitate si sinceritate
8. Dumnezeu, centrul energiei si al smereniei
9. cunoasterea Mantuitorului ca exemplu de viata

b) In fruntea noastra avem pe Iisus. Pe cel mai modern om al onoarei, al iubirei, al supunerii, al democratiei. E casa Lui. Si gandul Lui si tot ce mi-a dat El dela nastere, mie personal, eu aduc aci si-l faca sa infloreasca. Si respect legea Lui de viata.

c) Daca servesti A.C.F.-ul din convingere si dragoste, atunci ori unde te-ai afla, gasesti prieteni si gand comun

d) Asociatia nu vrea sa te aibe pentru ea, ci tu s'o porti cu sfintenie in viata ta. Iti da raspunderea aceasta. Raspunderea aceasta te aseaza langa cei mai mari si cei mai mici. Esti o particica vie din vremea contemporana.

e. Asociatia te ajuta sa sai gardul inimei tale si sa descoperi alte inimi, alte nevoi, ansamblul vietii. De aceea cinstea e mare, pentru ca devii un partas al omenirei, peste grijile si bucuriile vietii tale.

f. Sa intelegem bine:
-suntem factorii care raspandim increderea in viata crestina reala
-suntem factorii prieteniei si ai respectului de sine si de aproape
-suntem factorii de disciplina
-suntem factorii de organizare
-suntem factorii de colaborare si bucurie


Departamentul Functionarelor
193?
(Alice Dimancescu, manuscris revista Viator)

13 apr. 2010

A.C.F. - Sfaturi de primavara


1. Primavara este reinoire, este reincepere. Primavara este o marturie a increderii instinctive a naturii in viata. Si noi putem sa incepem viata cu acelasi avant linistit si luminos.

2. In primavara simti minunile mari si mici ce se savarsesc intre cer si pamant. Ori unde privesti, descoperi urma atingerii divine. Mai mult ca oricand spiritul lucreaza si stapaneste lumea. Lasa-te si dumneata cuprinsa de harul Tatalui Ceresc.

3. Primavara este o reintoarcere catre simplitate si sinceritate.
Poti fi voioasa?
Poti nadajdui?
Simti aproape cerul, pamantul, frunzele?
Atunci esti si dumneata o particica din primavara.

4. Ti-ai facut si dumneata un plan de primavara?
Iata o intrebare care asteapta in inima dumitale raspunsul. Alaturat sugestii:
  1. voi face, cat de grabita as fi, in fiecare zi exercitii de respiratie, cu fereastra deschisa si voi repeta mereu in gand: “vreau sa fiu senina”
  2. voi merge pe jos zilnic, pastrand o atitudine sportiva si facand din mars o bucurie
  3. daca ma simt slabita, nu voi neglija sa iau un tonic (sunt si tonice ieftine)
  4. daca am posibilitatea sa-mi improspatez garderoba, voi face ceva practic, bun pe orice vreme si care nu se demodeaza prea usor
  5. sunt hotarata sa iau parte la plimbarile organizate de ACF pentru ca sunt convinsa ca-mi sunt mai ales in primavara de folos
  6. imi voi intocmi un carnetel in care sa adun tot ce’ntalnesc frumos si demn de retinut in primavara aceasta
  7. am un vas pe mesuta care va purta mereu o floare, o frunza, un semn viu din natura
  8. imi cumpar de pe acum seminte de flori de pe strada Carol si-mi fac intr-o ladita, sau intr-un coltisor in curte, gradinita mea
  9. voi urmari in drum spre birou mugurii unui copac si astfel gandul meu va fi mereu indreptat inainte, spre progres
  10. voi lua parte la pregatirea religioasa de Sfintele Sarbarori ale Pastelui – pentru ca astfel sa intampin linistita, smerita si luminata pe Domnul
  11. nu ma voi lasa surprinsa de nostalgia primaverii, ci voi primi acest anotimp drept un prilej de a munci, a spera si a crede mai puternic
  12. la fel ca primavara, voi inchina inflorirea mea Domnului si voi fi echilibrata fiindca ma supun Lui.

Pasiti voioase in primavara tarei noastre!



Departamentul Functionarelor
1936
(Alice Dimancescu, manuscris revista Viator)

2 apr. 2010

Oua de Pasti


Obiceiul de a inrosi ouale in sarbatoarea primaverii are o veche origine in sarbatorile “Floreale” ale romanilor.
La Institutul Social Roman se afla o minunata colectie de oua incondeiate din toate tinuturile romanesti.
Nu ne-am putut stapani mirarea in fata talentului de care au dat dovada autorii acestor motive picturale de autentica arta nationala.

Iata cateva oua basarabene, incondeiate de elevele scolilor de menaj din Chisinau si ale unei scoli normale din Cetatea Alba. Domina negrul, auriul si rosul. Pe suprafata de cativa centimetri patrati, iscusinta acestor copii de scoala a realizat sobrele desene care se gasesc pe minunatele covoare basarabene, acele minunate “Caramanlae” pe cari noi nu stim sa le apreciem, dar in schimb strainii le pretuiesc. Sunt motive specific romanesti cu nota aceia sobra, pe care o imprima basarabenii in toate obiectele artei nationale.

Oale incondeiate provenite din Moldova au culori dulci, suave, am putea spune romantioase, asa cum e si sufletul de visatori ai celor crescuti pe pamantul bun dintre Milcov si Prut. Desenele sunt migalite, ciudate, intortochiate. Culorile nu trec de trandafiriu si siniliu, abia permitandu-si un strop de auriu, pentru imbogatirea desenului.

Iata si cele oltenesti. Culori vii, desene smaltuite, ca un camp de flori. Pe oul incondeiat al copiilor olteni se rezuma in cateva trasaturi de condei toata frumusetea de desene din iile si fotele frumoaselor gorjence. Sunt desene si culori vesele, asa cum e si inima plina de veselie a oltenilor.

Reprezentantii artei tran- silvanene in motive de oua incondeiate pastreaza nestirbite cele mai vechi traditii ale artei romanesti. Sunt desene si culori simple, unde predomina mult albul, realizate cu mijloace de adevarati artisti.
In Banat oale se fac cu multe motive cari le amintesc pe cele de pe vechile ceasloave bisericesti.
Cruci, stele si tot acel arsenal de desene primitive pe care il intalnim pe troitele de tara din tinutul celor trei Crisuri, se amesteca pe desenele acestea, cu motivele pe care le gasesti pe stergarele batute in tinte pe peretii caselor din Timis Torontal.

O frumoasa nota o aduc ouale din Bucovina. Desenul pare ceva mai evoluat decat la celelalte, insa fantezia coloritului e mai scazuta. Bucovinenii intrebuinteaza numai albastru, negru si ros, ceea ce da oarecare monotonie, motivelor cari altfel sunt minunat redate, ca si in frumoasele realizari ale artei casnice bucovinene.

Pe cojile acestor oua de Pasti, romanul a inscris adevarate poeme, minunate epopee de culori si desene pe cari le-a migalit pentru bucuria ochiului sau. Ce minuata propaganda pentru strainii cari nu au invatat inca sa ne cunoasca!

(nesemnat)
Ilustratiunea Romana, 1937/Numar de Pasti (2 mai)


citeste si:

14 mar. 2010

Balcicul interbelic

In urma razboiului balcanic din 1913, armata romana iesea victorioasa (generalul Averescu intra cu trupele sale in Sofia si Bulgaria capitula). Se semna Pacea de la Bucuresti.
Administratia romaneasca asupra Cadrilaterului dureaza din 1913 pana in 1940. Asadar Balcic-ul a fost romanesc timp de 27 de ani.


Balcicul este "capitala" Coastei de Argint, zona de tarm cu climat mediteraneean si accente exotice ce survin brusc de la capul Caliacra spre sud, spre Ecrene (25 km nord de Varna, astazi intre Nisipurile de Aur si Albena). Structuri de roca friabila, de culoarea cretei formeaza coline cu terase pe care rasar case albe, cu acoperisuri de tigla sau olane rosii. Turnurile moscheelor si minaretelor strapung cerul intr-un amfiteatru pitoresc. O panza de apa dulce, filtrata prin falezele de calcar, inconjoara Balcicul si formeaza multe izvoare sau minunate cismele. In spatele cimitirului din Balcic apa a sapat o valcea adanca cu cascade care se ascund prin vegetatia bogata.

In anii interbelici multe organizatii de tineret (cercetasesti, legionare) practicand sportul si turismul isi stabileau colonii de vara in jurul orasului impartit in mai multe zone distincte:
-Portul propriu-zis cu toate asezamintele administrative si comerciale
-Cartierul turcesc, cu traditionalul Ghemigi Mahle (mahalaua corabierilor - in trad.). Farmecul aparte este dat de colinele albe strabatute de strazi mici traversate de podine pentru trecerea magarusilor peste valcele. Este si o imaginea bizara a orientalismului, ca traditie. Turcoaicele poarta papuci, salvari largi si voaluri pe cap, ascunzand fizionomia feminina. Tot aici misuna copiii, cam zdrentarosi si galagiosi, care fac tumbe, tipa si cer bacsis. In cafenelele turcesti se fumeaza narghilea cu tutun special.
-Cladirile care asigura specificul statiunii balneare si exploatarea turistica (sezoniera)
-In sfarsit, cartierul de vile construite in perioada interbelica, majoritatea apartinand artistilor de teatru, oamenilor politici, dar mai ales pictorilor romani, cu precadere a celor din capitala. In anii ’30, arhitecta Henrieta Delavrancea (fiica lui Barbu Stefanescu Delavrancea si sora scriitoarei Cella Delavrancea) si-a legat numele de proiectele a 17 vile (printre care resedinta lui Ion Pillat) apartinand unor personalitati ale vremii.


O mare parte din artistii interbelici descoperisera refugiul ideal si muza Balcicului. E vorba de Tonitza, Petrascu, Dărăscu, Stefan Dimitrescu, Rodica Maniu, Samuel Mützner, Cecilia Cutescu-Storck si mulţi altii.
In fiecare vara, la Balcic poposeau 150 de pictori.

In 1926 se infiinteaza Universitatea Libera „Coasta de Argint”, unde au venit sa conferentieze in anii urmatori personalitati precum: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Seicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga.
In aceeasi perioada se deschide si primul muzeu al Dobrogei.
("Balcic - culoare si sentiment", Bucuresti 2004 )

Lumea frecventa localurile en-vogue, cele mai cunoscute fiind restaurantele Elita si Caramitru, precum si renumita cafenea Mamut.

Efervescenta interbelica a Balcicului a fost determinata de initiativa Reginei Maria de a-si stabili resedinta de vara in capitala Coastei de Argint. Fire romantica, regina a reusit sa-si puna amprenta peste un loc pitoresc, transformandu-l intr-o stare de spirit.


(va urma)


preluare din: "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (balcic-si-bran.blogspot.com)

11 mar. 2010

A.C.F. - Asociatia Crestina a Femeilor din Romania


Asociatia Crestina a Tinerilor (Young Men’s Christian Association - YMCA) a aparut in Europa la jumatatea secolului al XIX-lea, fiind adoptata foarte rapid in America.
In Romania este prezenta imediat dupa primul razboi mondial (1919), ca urmare a unei invitatii adresata de Regina Maria a Romaniei. Astfel s-au infiintat Casele Ostasesti care preluau in cadrul armatei activitatiile YMCA, la inceput sub comanda unor ofiteri straini si mai apoi sub comanda unor ofiteri romani.

Corespondentul feminin, YWCA, are o istorie care incepe la 1855 in Anglia.
“Asociatia Crestina a Femeilor” din Romania (A.C.F.) ia fiinta in 1919 ca o organizatie cu personalitate juridica, activand pe principiile YWCA: instruirea tineretului pe baza unei morale crestine. In cadrul asociatiei se constientiza rolul moral si spiritual al femeilor in angrenajul vietii cotidiene.
Regina Maria fugureaza ca presedinta de onoare a A.C.F.-ului intre anii 1919-1938.

Activitatile A.C.F. erau structurate pe trei coordonate foarte bine definite: trup, minte si suflet:

Asociatia era impartita ca activitate pe mai multe sectii (functionare, studente, eleve, lucratoare si ucenice) fiind condusa de un presedinte si un secretariat general.

Pe langa activitatile desfasurate curent in timpul anului, un deziderat moral si practic era acoperirea bugetului financiar (in principal din donatii ale doamnelor din lumea buna a Bucurestiului) necesar functionarii caselor de odihna (numite colonii) pe timpul verii.
Regina donase cate o cladire si terenuri aferente, desprinse ca suprafete auxiliare din domeniile regale, atat la Balcic, cat si la Bran.
Cele doua colonii au ramas cu acelasi statut si dupa 1938, Domnita Ileana fiind noua presedinta de onoare a A.C.F.-ului pana in anul 1948.
Mai exista si o a treia colonie A.C.F. la Bornemisza, Gurghiu - vechi castel grof de langa Reghin, judetul Mures.
Pe durata verii se desfasurau doua serii a cate patru saptamani (iulie si august), capacitatile de primire fiind intre 130-160 persoane pe serie (pentru fiecare locatie).

Se poate crede ca o organizatie de femei din Romania inceputului de secol XX, intr-o perioada inca plina de prejudecati fata de conditia femeii in familie si societate, sa nu fi avut forta si rigoarea de a se organiza si dezvolta.
Ca nu este asa s-a datorat unor principii preluate cu entuziasm, dar si unor femei deosebite care, debordand sete de viata, bine si frumos, au trecut prin munca de voluntariat peste lipsuri si greutati. Iar ceea ce a asigurat, fara doar si poate, reteta unui succes de organizatie a fost patronarea si implicarea directa a celor mai relevante figuri feminine ale regalitatii romanesti (Regina Maria si Principesa Ileana) in asigurarea unui cadru optim de functionare a organizatiei.

(va urma)

sursa: "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (balcic-si-bran.blogspot.com)